Social

Spitalul Județean de Urgență Alba așteaptă încă imunoglobina. În lipsa acesteia, o femeie a murit

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a comandat din 20 octombrie aprovizionarea cu imunoglobuline, însă această solicitare nu a fost încă onorată, a declarat, sâmbătă, managerul unităţii, Nicoleta Coşarcă, după ce, în cursul zilei, o femeie a decedat aici din cauza lipsei de imunoglobulină.

„Începând cu data de 20 octombrie am lansat comanda la Regia Unifarm şi nici până la ora asta nu ni s-a onorat”, a susţinut managerul SJU Alba Iulia.

Nicoleta Coşarcă a menţionat că femeia a fost anterior internată la un spital din Sibiu, de unde ar fi fost externată tot din cauza lipsei de imunoglobuline.

O femeie de 69 de ani a decedat sâmbătă la spitalul din Alba Iulia ca urmare a lipsei de imunoglobuline, a anunţat, pe o reţea de socializare, fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu. Potrivit acestuia, femeia suferea de imunodeficienţă primară şi nu mai primise imunoglobuline din iulie.

Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în noiembrie la pacienţi, l-au asigurat, pe 1 noiembrie, producătorii pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în cadrul unei întâlniri la care au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. Ulterior, în 9 noiembrie, s-a susţinut că piaţa urma să fie aprovizionată cu 900 de doze de flacoane de imunoglobulină utilizată la tratarea imunodeficienţelor primare.

Până în 2 decembrie, la spitalul din Alba Iulia nu a ajuns niciun flacon cu imunoglobulină.