Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidențiale care se vor desfășura anul viitor în luna martie, informează agențiile internaționale de presă.
Lună: decembrie 2017
Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru 2018
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de buget pentru 2018, informează Agerpres.
Carte de condoleanţe în memoria regelui Mihai I, deschisă la Catedrala Reîntregirii
O carte de condoleanţe pentru toţi cei care doresc să îşi aştearnă în scris gândurile şi sentimentele faţă de regele Mihai I a fost deschisă în pridvorul Catedralei Reîntregirii, lăcaş de cult ctitorit de bunicii acestuia, Ferdinand şi Maria, şi unde fostul suveran a fost prezent ultima dată la Crăciunul […]
Apartamentele se ieftinesc ca efect al instabilităţii cursului şi creşterii ROBOR
În Cluj, unde preţurile sunt mai ridicate, apartamentele se ieftinesc, arată specialiştii în imobiliare, scrie Monitorul de Cluj. Preţul apartamentelor în Craiova trece de pragul de 1.000 euro/mp, însă în Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, unde preţurile sunt mai ridicate, apartamentele se ieftinesc în noiembrie ca efect al instabilităţii cursului […]
Trafic infernal | O elevă i-a cerut primarului său o motivare pentru școală. La cine a trimis-o edilul?
O elevă care învață la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, dar care locuiește în Florești, o comuna învecinată capitalei județului Cluj, a întârziat miercuri dimineața mai bine de o oră la școală, scrie Monitorul de Cluj.
Un bărbat din Argeș a murit sfâșiat de un urs, în timpul unei partide de vânătoare
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Argeş a murit, miercuri, după ce a sfâşiat de un urs, în zona Valea Stiliştii, în timpul unei partide de vânătoare.
Principesa Margareta ia titlul de regină, după moartea tatălui său, Regele Mihai
Principesa Margareta primeşte titlul şi apelativul de Regină după moartea Regelui Mihai, ea urmând să decidă dacă foloseşte sau nu acest apelativ, precizează Casa Regală a României, miercuri, într-un comunicat de presă.
Ambasadorul SUA: Regele Mihai a fost un patriot curajos
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat miercuri, la Cluj, că Regele Mihai a fost un patriot curajos, care a făcut eforturi pentru a asigura o Românie liberă.
Programul funeraliilor Regelui Mihai I
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va ajunge pe 13 decembrie in tara, la ora 11, pe Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș, informează Casa Regală a României.
Moartea unui tânăr de 31 de ani din Sebeş pe o autostradă din Germania
Un tânăr în vârstă de 31 de ani din Sebeş a murit într-un accident produs pe o autostradă, în Germania. Călin Găldean era angajat al unei firme de transport.








