Fostul premier Dacian Cioloş susţine că includerea sitului Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu creşte riscul arbitrajului în litigiul în care este implicată România, ci ar fi o recunoaştere oficială internaţională a valorii patrimoniului cultural şi natural şi ar deschide pentru zonă oportunităţi de finanţare.
Lună: iunie 2018
Clădiri ale inspectoratelor pentru situații de urgență, modernizate cu bani de la Banca Mondială
35 de clădiri aparţinând inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor fi reabilitate cu bani de la Banca Mondială, 15 dintre acestea urmând să fie demolate şi reconstruite, iar 20 modernizate, a declarat, vineri, la Alba Iulia, prim-adjunctul şefului IGSU, colonel Daniel Marian Dragne.
Sediul ISU Alba, mansardat și reabilitat termic, printr-o investiție de peste 1,5 milioane de lei
Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba a fost mansardat şi reabilitat termic printr-o investiţie de peste 1,5 milioane de lei, bani alocaţi de Ministerul Afacerilor Interne, recepţia lucrărilor având loc vineri A fost prezent la recepționarea prim-adjunctului şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), colonel Daniel Marian […]
PSD-iștilor din Alba nu le ajung autobuzele să meargă la mitingul de la București
Aproximativ 2.500 de social-democraţi şi simpatizanţi din Alba ai Partidului Social Democrat (PSD) vor fi prezenţi la mitingul organizat sâmbătă seara la Bucureşti, cheltuielile de transport fiind suportate de către organizaţia judeţeană şi organizaţiile locale, a declarat, joi, pentru Agerpres, deputatul Ioan Dîrzu.
Nouă gafă Facebook: Un virus informatic a făcut publice mesajele a 14 milioane de utilizatori
Facebook a anunţat joi că a făcut publice din greşeală mesajele postate de 14 milioane de utilizatori, o nouă gafă a reţelei de socializare care multiplică controversele privind utilizarea datelor useri-lor săi, relatează AFP.
ROBOR la trei luni atinge un nou record al ultimilor trei ani și jumătate
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut vineri pe piaţa interbancară la 2,89% pe an, de la 2,87%, ajungând la valoarea înregistrată în data de 14 octombrie 2014, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Judecătorul Danileț, după decizia CCR: Procurorii au fost declarați independenți prin legi succesive
Judecătorul Cristi Danileţ comentează decizia CCR de joi arătând că „se descoperă” un articol în Constituţie, potrivit căruia „procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei”, care e acolo din 1991 în baza căruia „procurorii ar fi şi acum subordonaţi ministrului”.
Jucători profesioniști de top la prima ediție a „Pro-Am Golf for everyone” de la Pianu de Jos
Terenul de golf de la Pianu de Jos găzduieşte la acest sfârşit de săptămână prima ediţie a competiţiei „Pro-Am Golf for everyone”, la care s-au înscris 14 jucători profesionişti de top, care vor juca în „flight-uri” cu câte 4 jucători amatori.
Diplomatul Nicolae Mareș, Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Diplomatul şi filologul Nicolae Mareş va primi vineri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, eveniment desfăşurat în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Conferinţei „Dialogul culturilor – între tradiţie şi modernitate”.
Sorin Bumb (PNL): FSDI e „o subminare a economiei naționale”. Ea amenință viitorul Cupru Min
Deputatul liberal de Alba, Sorin Ioan Bumb, a opinat, joi, într-o conferinţă de presă, că introducerea SC Cupru Min SA pe lista companiilor care vor face parte din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) creează „incertitudine” în legătură cu viitorul societăţii.








