Lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda a fost recepţionat, iar acum se semnează procesul verbal, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Lună: iulie 2018
Florin Roman se răzgândește: nu mai demisionează din funcția de vicepreședinte al partidului
Deputatul PNL Florin Roman anunţă că nu va mai demisiona din funcţia de vicepreşedinte al partidului.
Compania de Drumuri inspectează loturile 3 și 4 din Sebeș-Turda. Circulația ar putea fi deschisă astăzi
Cei circa 29 de kilometri de autostradă de pe Loturile 3 și 4 a autostrăzii A10 Sebeș – Turda ar putea fi deschiși circulației rutiere luni seara. Compania de Drumuri a început luni dimineață inspecția lucrărilor în vederea recepției.
Aproape toţi absolvenții colegiului militar din Alba Iulia au fost admiși la academii de profil
Aproape toţi elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care au absolvit liceul în această vară, respectiv 103 din cei 106 tineri ai promoţiei „Centenarul Marii Uniri”, au fost admişi în învăţământul militar, la academii şi şcoli de profil.
Cehia, România, Portugalia și Polonia, cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranților născuți în afara Uniunii
Cehia, România, Portugalia şi Polonia înregistrau anul trecut cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Hava, ironii după gafa premierului Dăncilă: Pentru 1 Decembrie, o să-i rog pe colegi să atașeze coordonatele GPS pentru Alba-Iulia
Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava (PNL), o ironizează într-un mesaj pe Facebook pe Viorica Dăncilă, după ce premierul a gafat din nou duminică, scrie G4media.ro.
Lunile iunie și iulie au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani în România. Nicio zi de caniculă în această vară
Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie şi iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.
Scepticism în privința deschiderii loturilor 3 și 4 din Autostrada Sebeș-Turda: Se pot inventa motive pentru a nu se da drumul la trafic
Asociația Pro Infrastructură (API) susține că luni seara ar urma să se deschidă circulația pe Autostrada A10 între Aiud și Turda.
Ministrul Sănătății a promis managerilor de spitale din județ finanţare „doar” pentru aparatură medicală
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri avute, la Alba Iulia, cu managerii spitalelor din Alba, că ministerul le va asigura finanţare, însă numai pentru achiziţia de aparatură medicală.
Tabere pentru sinistrați, achiziționate cu fonduri europene
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că primele tabere pentru sinistraţi din cele câteva zeci pe care România le va achiziţiona cu fonduri europene au ajuns în ţară.








