
Evaluarea Națională 2019 a ajuns la final. Marți, 25 iunie, elevii claselor a VIII-a care au susținut examenul de capacitate în perioada 18 – 21 iunie află ce note au obținut.
Absolvenții claselor a VIII-a din județul Alba găsesc rezultatele obținute aici.
Rezultatele pot fi afișate fie în ordinea alfabetică a absolvenților de gimnaziu, fie în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Listele cu notele de la examenul de Evaluarea Națională sunt publicate sub forma unui tabel care conține: numele și prenumele candidatului, școala de proveniență a candidatului, nota obținută la proba scrisă la limba și literatura română, nota obținută la proba de matematică, nota obținută la proba de limba maternă pentru candidații care au studiat la o unitate de învățământ în limba minorităților și media generală la Evaluarea Națională 2019.
Candidații nemulțumiți de nota obținută la una dintre probe sau la ambele au posibilitatea să depune o cerere de contestație. Contestația se depune tot astăzi la sediul instituției de învățământ unde a avut loc examenul de Evaluare Națională.








