
Valoarea totală a exporturilor realizate de Regiunea Centru în primul trimestru a scăzut cu peste 95 de milioane de euro față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.
Astfel, în perioada ianuarie – martie s-au realizat exporturi în valoare totală de peste 2,6 miliarde de euro, în scădere cu 3,5%, respectiv cu 95,2 milioane de euro, față de primul trimestru din 2019.
În cadrul județelor componente ale regiunii, Brașov a avut o pondere de 33,4% în totalul exporturilor realizate în perioada 1 ianuarie – 31 martie, fiind urmat de Sibiu, cu 28,8%, Alba, cu 22,3%, Mureș, cu 10,3%, Covasna, cu 2,8%, și Harghita, cu 2,4%.
Importurile realizate în primul trimestru au fost în valoare de peste 2,6 miliarde de euro, în creștere cu 9,4%, respectiv cu peste 230 milioane de euro, față de perioada similară a anului precedent.
Şi aici, județul Brașov a înregistrat cea mai ridicată pondere, 29,8%, cea mai scăzută fiind, de această dată, în județul Covasna, respectiv 2,9%, potrivit DRS Alba.
În Regiunea Centru, balanța comercială a înregistrat în primul trimestru un deficit în valoare de 23,4 milioane de euro, având valori pozitive în județele Sibiu, Brașov și Alba și negative în Mureș, Harghita și Covasna.








