
Primarul municipiului Blaj anunță că i-a fost validat mandatul obținut la alegerile locale din 27 septembrie, cel de-al patrulea, despre care spune că va fi „cel mai important de până acum”.
„Noul meu mandat de primar, validat de Judecătoria Blaj”, a anunțat, pe contul său de Facebook, Gheorghe Valentin Rotar, primarul localității.
„Ieri, 15.10.2020, prin încheierea nr.1235 din dosarul nr.1817/191/2020, Judecătoria Blaj a validat noul meu mandat de Primar al Municipiului Blaj. Astfel a fost consfiinţit rezultatul obținut la alegerile locale din 27 septembrie 2020, în fapt victoria echipei noastre, formată din Blăjeni, Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Blajului și Consiliul Local”, a precizat edilul.
Acesta a adăugat că ce de-„al patrulea meu mandat va fi cel mai important de până acum, pentru că proiectele de dezvoltare pentru comunitate, pentru perioada 2021-2027, vor asigura Blajului, pe măsura implementării lor, saltul final spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții. Împreună avem capacitatea și hotărârea de a deveni cea mai performantă administrație locală dintre orașele mici și mijlocii din România!”
Născut la 7 iunie 1964 în Blaj, Gheorghe Valentin Rotar se află în fruntea comunității blăjene din anul 2008.








