
Un bărbat a murit într-un accident produs duminică seară pe DN 75, în apropiere de limita dintre județele Alba și Bihor, după ce acesta a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un copac.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, evenimentul a avut loc între localitățile Vârtop și Arieșeni.
În urma impactului, șoferul a suferit răni foarte grave, în momentul în care a fost scos dintre fiarele mașinii aflându-se în stop cardio-respirator. El a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără succes.
„Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.
La fața locului au intervenit angajați ai Stației de Pompieri Cîmpeni, fiind solicitat și un elicopter SMURD








