Administrație

Amenințările își fac efectul. Primăria Câmpeni anunță reabilitarea drumului spre Turda

Primarul Cristian Dan Pașca, la discuții cu colegii liberali din administrația publică

„Vești bune pentru moții din Apuseni”, anunță primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca, pe contul său de Facebook, precizând că „Drumul Național 75 Câmpeni – Turda va fi reabilitat până în toamna acestui an”.

„Este vorba despre tronsonul de drum aflat pe raza județului Alba – a localităților Bistra, Lupșa, Baia de Arieș, Sălciua, Poșaga și Ocoliș”, explică edilul, care spune că a „aflat că anunțul de licitație pentru cei 50 de km de covor asfaltic nou a fost publicat deja pe SICAP”.

Cristian Dan Pașca spune că, la întâlnirea pe care a avut-o în luna aprilie 2021 cu premierul Florin Cîțu la București, primarii liberali din zona Apusenilor i-au solicitat premierului sprijin pentru repararea și modernizarea acestui drum important pentru zona Apusenilor.

„Ne bucurăm că Premierul României a ținut cont de dorința noastră și îi mulțumim atât dânsului cât și deputatului de Alba, Florin Roman care ne-a ajutat și în această problemă”, mai spune Pașca, adăugând că a știut de această investiție, „dar nu am vrut să ies public cu o declarație în acest sens. Am văzut însă că anumite persoane au vorbit în numele primarilor din zona noastră că vom participa la proteste la Alba-Iulia. Nu este nevoie de proteste pentru modernizarea acestui drum. Investiția a intrat în linie dreaptă și vreau să îi asigurăm pe cetățenii din zona noastră, că primarii liberali nu vor merge la Alba Iulia să protesteze”.

Moții pregătesc de o acțiune de protest. Ei sunt instigați de un universitar clujean

2 Comments

  1. Pingback: După război, mulți viteji s-arată! Cine asfaltează, de fapt, drumul Arieșului? – Ziarul Mesagerul de Alba

  2. Pingback: Caravană auto de protest, pe traseul Cluj Napoca – Alba Iulia, față de starea DN75 Turda – Cîmpeni – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.