
Circulația se desfășoară îngreunat vineri pe mai multe drumuri din țară din cauza unor proteste ale transportatorilor de marfă, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române .
Astfel, vineri, în intervalul orar 14,00 – 17,00, sunt anunțate manifestații de protest ale transportatorilor de marfă pe mai multe artere principale din țară.
Județele în care sunt anunțate astfel de acțiuni sunt:
- Alba: Aproximativ 40 de autocamioane se vor deplasa pe ruta DN1 Alba Iulia – Teiuș;
- Arad: TIR-urile se vor deplasa pe DN7 (Centura de Nord Vest a municipiului Arad);
- Bihor: TIR-urile se vor deplasa pe traseul municipiul Oradea – Şos. Borșului (DN1) – Calea Clujului – Calea Aradului;
- Ilfov: Aproximativ 20 de autotrenuri se vor pune în mișcare de pe autostrada A1 București – Pitești, km 30, sensul către București, localitatea Bolintin Vale, și se vor îndrepta către zona de nord a Centurii Capitalei;
- Sibiu: Camioanele se vor deplasa pe ruta DN1 Sibiu – Veștem.
Viteza de rulare a autocamioanelor prezente la protest, au anunțat organizatorii, va fi de 5-10 km/h, astfel că traficul rutier pe rutele tranzitate se va desfășura îngreunat, precizează sursa citată.








