
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2021, a anunțat joi instituția.
Potrivit unui comunicat al APIA, acest ajutor este în sumă de 1,434 milioane de lei, pentru un număr de 27 de solicitanți.
Suma autorizată la plată se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.








