
O cisternă cu 20.000 de litri de lapte s-a răsturnat joi dimineața pe autostrada A1, în zona localității Ilia, maşina oprindu-se în afara părții carosabile după ce a rupt un parapet metalic de pe marginea drumului.
Şoferul cisternei a rămas încarcerat în cabina autovehiculului şi a fost scos afară de un echipaj al pompierilor militari din Ilia, bărbatul fiind în stare conştientă şi fără leziuni vizibile, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Bărbatul a fost preluat de o echipă de prim ajutor, care a evaluat starea sa de sănătate şi a propus să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, însă conducătorul auto a refuzat.
Concomitent, echipajele de pompieri s-au asigurat că nu există pericolul izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.
„În urma răsturnării în afara drumului, cisterna, ce transporta aproximativ 20.000 de litri de lapte, s-a fisurat, iar lichidul s-a scurs pe sol”, a menționat ISU Hunedoara.
Traficul pe A1 a fost blocat pe o bandă până la finalizarea cercetărilor referitoare la dinamica producerii accidentului.








