Politică

Mihai Weber îi solicită premierului să aloce, la rectificare, sumele necesare conservării urgente a patrimoniului UNESCO România

Clădiri de patrimoniu în ruină, la Roșia Montană

Deputatul Mihai Weber, președintele Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, îi cere premierului Florin Cîțu și miniștrilor de resort să aloce, la rectificarea bugetară, sumele necesare conservării urgente a patrimoniului UNESCO din România.

„Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a solicitat premierului Florin Cîțu, în dubla sa calitate, de premier și ministru de Finanțe, precum și ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să prevadă, la apropiata rectificare bugetară pentru 2021, o sumă minimă de 23 de milioane de lei, necesară unor intervenții urgente pentru salvarea monumentelor românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, precizează Weber într-un comunicat transmis miercuri.

Potrivit sursei citate, din informațiile oferite comisiei de către consiliile județene pe raza cărora se află obiective de patrimoniu UNESCO (Alba, Brașov, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Sibiu, Suceava și Vâlcea) reiese că acestea se confruntă „cu o gravă subfinanțare” și că eforturile realizate la nivel local, inclusiv prin atragerea de fonduri europene, sunt „insuficiente” pentru o bună gestionare a monumentelor.

„Considerăm că starea patrimoniului național, în general, și al celui care a primit deja recunoaștere mondială pentru valoarea sa excepțională trebuie să constituie o preocupare a tuturor factorilor de decizie din România. Acest patrimoniu trebuie privit atât ca un element de identitate, cât și ca un factor care generează dezvoltare locală și vizibilitate la nivel global. Un calcul sumar arată că ar fi nevoie, la construcția Rectificării Bugetare 2021, de alocarea a 23.427.000 lei, pentru județele pe raza cărora există obiective de Patrimoniu UNESCO, repartizate direct sau prin intermediul Programului Național de Restaurare derulat de Ministerul Culturii”, se arată în comunicat.

Comisia a mai solicitat ca, începând de anul viitor, un procent fix din Programul Național de Restaurare să fie alocat către monumentele UNESCO din România, astfel încât intervențiile să fie predictibile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.