Politică

Textul moțiunii de cenzură: „Premierul Cîțu, un abuzator al legii”

Premierul Florin Cîțu este o persoană care a avut „grave probleme” cu legea în trecut şi care „abuzează de ea în prezent”, se arată în textul moțiunii „Demiterea Guvernului Cîțu, singura şansă a României de a trăi”, depusă vineri seară de către USR PLUS şi AUR.

Potrivit acesteia, România este condusă în acest moment de un guvern care nu mai are legitimitate politică, în condițiile în care îi lipseşte susținerea unei majorități parlamentare, dar nici legitimitate morală.

„O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut şi care abuzează de ea în prezent nu prezintă garanțiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România. Florin Cîțu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliție, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om şi cei care îl susțin par hotărâți să sacrifice interesul general, bunăstarea cetățenilor acestei țări, doar pentru a câştiga competiția internă din cadrul partidului lor”, susțin inițiatorii.

Semnatarii atrag atenția asupra faptului că România traversează o perioadă „foarte dificilă” din punct de vedere economic şi social, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi al mediului economic „instabil, supus unor turbulențe semnificative” din cauza creşterilor de prețuri la numeroase produse şi servicii de bază.

„Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populației, descreşterea demografică, exodul forței de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea şi educația şi un aparat de stat care nu funcționează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică. România are o nevoie uriaşă de investiții în infrastructură şi servicii publice de calitate pentru cetățenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste granițe şi nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria țară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraş sau în mediul rural”, se arată în moțiune.

Inițiatorii apreciază că premierul Florin Cîțu şi cei care îl susțin „au arătat unei țări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus” decât interesele țării.

„Pentru a obține sprijinul necesar alegerii în funcția de preşedinte al PNL, Florin Cîțu a imaginat şi pus în aplicare un plan de finanțare a primarilor liberali cu bani de la bugetul național. Fără să instituie criterii clare de selecție a proiectelor, de monitorizare şi auditare a acestora, Planul național de investiții ‘Anghel Saligny’ este doar o puşculiță de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influențare a votului la congresul PNL, Florin Cîțu a demis ministrul Justiției şi a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, aşa cum se face într-un stat de drept”, reiese din document.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul este persoana care „dă tonul guvernării”, motiv pentru care trebuie să aibă un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupție sau comportament imoral. În opinia semnatarilor, Florin Cîțu nu îndeplineşte aceste condiții.

„Acest om a avut grave probleme cu justiția din Statele Unite ale Americii. Pentru infracțiunile sale a fost încarcerat. De alte obligații, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat. În România este acuzat că şi-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri şi că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras. De când este în funcția de prim-ministru a acționat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid”, se mai arată în moțiune.

Birourile permanente ale Parlamentului n-au putut fi reunite vineri seara

Şedința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului.

Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11,00.

Moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîțu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaților.

Potrivit regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților şi Senatului, moțiunea de cenzură, care poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaților, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moțiunea de cenzură se prezintă în şedința comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moțiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedința comună a celor două Camere. Data şi locul şedinței comune, împreună cu invitația de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaților, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.