Administrație

Primarul Pleșa (USR) acuză alocări pe criterii politice ale banilor din Fondul de rezervă bugetară

Primarul Gabriel Pleșa (fotografie de arhivă)

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa (USR), a reacționat, joi, după ce municipiul reședință de județ nu a primit niciun ban din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, din suma solicitată de peste 19,5 milioane de lei, bani care ar fi asigurat, susține edilul, cofinanțarea unor proiecte europene.

„Am încercat, în ultima perioadă, să fac mai puțină politică și mai multă administrație, dar acum mă simt nevoit să reacționez. Ce nu pot înțelege eu, dar și alții care, la fel ca mine, sunt convinși că se poate face politică și responsabil în România: cu ce drept taie el (Florin Cîțu – nota red.), din pix și strict, strict, dar foarte strict numai pe baza apartenenței politice a primarului, banii care s-ar fi cuvenit Municipiului Alba Iulia”, a scris Gabriel Pleșa pe pagina sa de Facebook.

Potrivit edilului, cea mai importantă comunitate locală din județ a primit 0 lei de la Florin Cîțu, la fel cum s-a întâmplat și în cazul comunei Lupșa, cealaltă unitate administrativ-teritorială din Alba condusă de un primar USR.

„Și mai trist este că Municipiul Alba Iulia a trimis o listă întreagă de proiecte pe fonduri europene, iar acei bani, care ni se cuveneau, ar fi mers exact pentru a asigura suma necesară cofinanțării lor. Astea sunt proiectele pentru care am cerut bani de la Guvern, pentru a asigura cofinanțarea: Construirea grădiniței cu program prelungit nr.16 prin schimbarea destinației și extindere clădire cantină din incinta Colegiului Tehnic ‘Alexandru Domșa’; Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centrul Expozițional Corp Principal E; Extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii serviciului social ‘Centrul de zi pentru persoane vârstnice’; Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Alba Iulia; Construirea ansamblului urban cu spații socio-culturale, educative și de locuit – Cartier ‘Gheorghe Șincai'”, a precizat primarul.

Suma solicitată a fost de 19.532.000 de lei, a menționat el.

Gabriel Pleșa susține că atât Alba Iulia, cât și Lupșa „nu vor dispărea de pe hartă și se vor descurca oricum” și că, „în mod sigur însă, Florin Cîțu nu va rezista politic, în timp, să mai vadă acest lucru”.

Din cele 78 de unități administrativ-teritoriale din Alba au primit bani din Fondul de rezervă 73, cea mai mare sumă, 5 milioane de lei, revenind orașului Ocna Mureș. Nu li s-au repartizat bani municipiului Alba Iulia și comunelor Ceru Băcăinți, Cricău, Lupșa și Valea Lungă.

În Alba Iulia și Lupșa sunt primari USR, în Ceru Băcăinți, primar PMP, în Cricău, primar ales pe lista ALDE, iar în Valea Lungă, primar AUR. Restul comunelor din Alba sunt conduse de primari PNL, în majoritate, și de câțiva primari PSD.

Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă pentru proiectele locale, o parte din sumă urmând să acopere și costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor plătite de consiliile județene, a anunțat miercuri ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.