
Politizarea este cel mai mare dușman al învățământului, prin crearea un sistem piramidal de decizie, care nu mai are nicio legătură cu interesele sistemului educativ, spune prof. Adriana Radu de la Colegiul Național Iași.
La noi, spune profesoara din Iași, descentralizarea a determinat doar crearea de baronate. Există dinastii care conduc școlile, inspectoratele, Casele Corpului Didactic, cei mai mulți dintre ei prin decizii de numire periodică, nu prin concurs.
Într-un interviu – radiografie pentru SpotMedia.ro, Adriana Radu arată de ce profesorii sunt deprofesionalizați. „Pregătirea continuă a profesorilor de multe ori e formală, iar cea asigurată de școală trece real doar prin decizia directorului. Există firme agreate de partide, care fac tot felul de specializări, care mai de care mai excentrice”.
Elevii din mediul rural mai au doar șanse minime să răzbească în timp ce elevii din liceele de elită sunt adesea supraevaluați cu note de 10, care devin obligație. „Elevul român ajunge să dea examenul vieții lui la clasa a V-a adeseori mai greu decât admiterea la doctorat”.








