
Aproape 1.000 de avize de muncă pentru lucrători permanenți au fost emise anul trecut de polițiștii de imigrări din Alba, care au dispus, pe de altă parte, și câteva zeci de decizii de returnare pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere.
Potrivit unui comunicat transmis, marți, Agerpres, de către Serviciul de Imigrări al Județului Alba, în 2021 au fost emise 976 de avize de muncă pentru lucrători permanenți, 817 permise de ședere, 213 documente de înregistrare a rezidenței pe teritoriul României.
De asemenea, au fost depistați 32 de străini în situații ilegale, din care 10 au solicitat azil, au fost emise 47 decizii de returnare, dintre care 12 sub escortă și trei comunicări de părăsire a teritoriului României.
Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 53.900 de lei.
În ce privește înregistrarea rezidenței pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre U.E. și S.E.E., în anul 2021 au fost primite și înregistrate un număr de 220 cereri, din care 195 de cereri pentru eliberarea certificatului de înregistrare și 25 de cereri pentru eliberarea cărții de rezidență permanentă.
În cursul anului trecut, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Alba au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 1.761 de persoane, dintre care 1.024 din state terțe și 737 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.








