
Aproape toți angajații Instituției Prefectului din județul Alba s-au aflat joi, timp de o oră, în grevă de avertisment, fără încetarea lucrului, în semn de nemulțumire față de actualul nivel al salarizării, considerând că sunt discriminați în raport cu alți funcționari publici.
La protest au participat, cu excepția celor din Cancelaria Prefectului, precum și a trei funcționari aflați în concediu medical, toți angajații Instituției. Ei nu fac parte din niciun sindicat, dar s-au raliat protestului inițiat la nivel național de Sindicatul „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică.
Angajații l-au informat anterior cu privire la greva de avertisment pe prefectul Nicolae Albu, precizând că solicită, în principal, efectuarea demersurilor necesare pentru trecerea, din punct de vedere a salarizării, a personalului angajat în Instituția Prefectului din categoria funcțiilor teritoriale în categoria funcțiilor din administrația publică centrală.
De asemenea, aceștia cer efectuarea demersurilor necesare pentru a beneficia de o salarizare similară cu celelalte servicii publice deconcentrate ale ministerelor și cu celelalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului care își desfășoară activitatea în Alba și, nu în ultimul rând, cu alți angajați din unele Prefecturi din țară care au salarizare de nivel superior.
„În fapt, atât înainte de intrarea în vigoare a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât mai ales după intrarea în vigoare a acestui act normativ, am întocmit și transmis, alături de alți colegi din Instituții ale Prefectului din țară, mai multe memorii adresate autorităților centrale prin care am solicitat să se ia măsuri în vederea asigurării unei salarizări corespunzătoare atribuțiilor pe care instituția noastră le exercită potrivit legii. Prin aceste memorii nu am solicitat altceva decât o salarizare similară cu a celorlalte servicii publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului care își desfășoară activitatea în județul nostru și, nu în ultimul rând, a altor colegi din unele Instituții ale Prefectului din țară care au salarizare de nivel superior, însă demersurile noastre nu s-a concretizat în mod favorabil”, au explicat protestatarii.








