Politică

Mircea Hava: Situația de la Cugir, rezultat al „mofturilor și aberațiilor politice”

Mircea Hava, un critic al „aberațiilor politice” promovate de chiar partidul pe care îl reprezintă

Europarlamentarul Mircea Hava spune că, prin protestele angajaților de la Uzina Mecanică din Cugir, statul român a mai „bifat un eșec”. El spune că situația din industria de armament din Cugir este rezultatul unu șir „nesfârșit” de „mofturi și aberații politice”.

„Protestele din aceste zile ale angajaților de la Uzina Mecanică din Cugir mi-au arătat, din nou, că statul român a mai bifat un eșec. De data asta vorbim de industria de apărare care, de ani de zile, rămâne un etalon de insecuritate în ceea ce privește managementul unor unități atât de importante, mai ales în actualul context geo-politic, social și economic”, a scris pe contul său de Facebook fostul primar, marți seara, în cea de-a treia zi de proteste de la Cugir.

„Atrag atenția, la modul cel mai serios, că e timpul să încetăm cu carnavalul politic și cu circul numirilor cu dedicație în fruntea companiilor de stat. Chiar dacă politica este o artă a negocierii, nu putem negocia ceea ce nu avem. Există funcții și poziții, atât în administrația centrală cât și în cea locală, care sunt numite politic și pentru a căror ocupare s-ar putea purta un dialog. Există, însă, multe alte posturi în instituții de unde oamenii așteaptă profesionalism și soluții care, în ciuda faptului că se află în sfera și influența politicului, nu pot fi ocupate decât prin concurs. Or, în aceste cazuri, discuțiile nu-și au sensul”, a mai spun europarlamentarul.

Potrivit lui Mircea Hava, „cei care lucrează la Cugir au fost nevoiți să se adapteze la nesfârșit mofturilor și aberațiilor politice”. Hava apreciază că acesta este un „cancer” al lipsei de performanță care s-a răspândit cu viteza luminii în toate structurile de stat.

„Să nu uităm că, nu de mult timp, presa a vorbit despre dorința ministrului economiei de a construi o nouă fabrică de armament cu linie de producție pentru pistoale Beretta. Unde? În Mehedinți. Să credem că asta ar fi fost normalitatea, în timp ce o fabrică de tradiție cum e la Cugir, cu specialiști și resursă umană, ar fi pierdut în fața unei decizii politice?”, se mai întreabă fostul edil albaiulian.

Europarlamentarul a mai spus că sitația de la Cugir „e încă o oglindă a incapacității guvernelor care au condus România. Și ne arată că e momentul să spunem stop joc!”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.