Social

Prezența deputatului AUR de Alba la protestele din Cugir a stârnit nemulțumirea oamenilor. Ziua a patra

Deputatul AUR de Alba, Daniel Rusu a fost poftit de către protestatari să-și vadă de treabă în altă parte

Prezența deputatului AUR de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, la protestele angajaților celor două fabrici de armament din orașul Cugir, a provocat, miercuri, nemulțumirea muncitorilor, care i-au cerut să plece.

Însoțit de un coleg de partid, Daniel Gheorghe Rusu a fost prezent miercuri în Cugir, unde sute de muncitori de la Uzina Mecanică și Fabrica de Arme protestează în stradă, nemulțumiți de salariile primite.

Câțiva protestatari i-au adus reproșuri acestuia, spunând că nu vor să se facă politică și i-au cerut să plece. „Ce cauți aici? (…). Nu ai ce căuta aici”, i-a spus unul dintre muncitori.

Angajații celor două fabrici de armament din Cugir se află în cea de-a patra zi de proteste.

Un secretar de stat din Ministerul Economiei se află la Cugir, unde discută cu o delegație a muncitorilor de la cele două fabrici de armament. O primă rundă de negocieri s-a terminat cu un eșec, oamenii nefiind mulțumiți cu creșterea salarială oferită de 16%, în condițiile în care ei au cerut 30%. Protestatarii spun că vor doar un salariu care să le ofere un trai decent, care să le acopere cheltuielile legate de electricitate și căldură și care să le ajungă să trăiască de la o lună la alta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.