Politică

Protestele continuă în a patra zi la fabricile din Cugir. Președintele CJ cere un „restart al industriei de apărare”

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, liderul liberalilor din Alba, susține, într-un memoriu adresat premierului Nicolae Ionel Ciucă, precum și ministrului Economiei, Florin Marian Spătaru, în contextul în care angajații celor două fabrici de armament din orașul Cugir continuă miercuri protestele, că industria de apărare din România are nevoie de un restart urgent.

„Evenimentele declanșate recent în județul Alba, și anume grevele de la Uzina Mecanică din Cugir și Fabrica de Arme Cugir, ne obligă să vă aducem la cunoștință, din nou, ceea ce în mod frecvent am transmis tuturor guvernelor: industria de apărare din România, la fel ca alte sectoare economice vitale, are nevoie de un restart urgent. Așa cum am mai spus, de fiecare dată când am fost chemați la discuții cu privire la mandatarea unor persoane pentru managementul companiilor de stat strategice, precum cele din domeniul apărării naționale, rocada politică, ca metodă de ocupare a funcțiilor de conducere, nu va rezolva problemele”, a arătat Ion Dumitrel.

Acesta a adăugat că trebuie garantată profesionalizarea conducerilor prin oameni cu competențe, experiență și CV-uri reale, nu prin sinecuri și recomandări care au dovedit de prea multe ori că împing la incapacitate, zero rezultate și costuri sociale uriașe.

Ceea ce se întâmplă în această perioadă la Cugir, spune președintele CJ Alba, e un semn clar că lucrurile ar trebui înțelese peste verdictul de a declara ca ilegale aceste acțiuni de protest, venind aproape de cei care muncesc acolo și care nu inventează motive pentru a ieși în stradă.

„Condițiile de lucru, asigurările neplătite, salariile proaste, lipsa de perspective pentru tinerii de acolo, sunt toate dezamăgiri păstrate pentru că anumite mentalități politice nu pot fi schimbate. Orice demers de a le satisface revendicările, fără a exclude jocurile de culise și a garanta un management profesionist care să fie susținut politic pentru a atinge indicatori de performanță, fără obligația de a avea în buzunar un carnet de partid, reprezintă doar o amăgire și o amânare a inevitabilului: falimentul”, susține Ion Dumitrel.

Acesta a adăugat că este important să dotezi armata cu tehnologii de ultimă oră, cu tehnică și pregătire conforme cu exigențele prezentului și rolul pe care îl are România în calculul geo-politic, dar că nu se poate omite realitatea, adică nevoia de a investi în producția de apărare din România, de a susține „doar profesioniști” în fruntea companiilor de stat, necesitatea unor parteneriate cu țări din Uniunea Europeană pentru a facilita linii de producție pentru armament modern în actualele amplasamente, acolo unde există deja forță de muncă pregătită și posibilitatea de a o dezvolta.

„Fiți, vă rog, de acord să dați dovadă de mai mult decât receptivitatea și disponibilitatea ce vă caracterizează, trecând lucrurile în planul concret, solicitând ministrului de resort implicarea în rezolvarea situației, atât pentru prezent, cât și pentru viitorul acestor companii. Oferiți o susținere reală și imediată pentru perspectiva unor conduceri cu competențe, cu o materializare rapidă, mai ales în pragul instalării unor noi Consilii de Administrație. Dați posibilitatea ca aici și în aceste cazuri să avem un prim exemplu pentru România, de a pune eficiența economică în fața influenței politice”, a conchis liderul liberalilor din Alba.

Sute de angajați de la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir continua miercuri protestele declanșate săptămâna trecută.

Un secretar de stat din Ministerul Economiei se află la Cugir, unde discută cu o delegație a muncitorilor de la cele două fabrici de armament. O primă rundă de negocieri s-a terminat cu un eșec, oamenii nefiind mulțumiți cu creșterea salarială oferită de 16%, în condițiile în care ei au cerut 30%. Protestatarii spun că vor doar un salariu care să le ofere un trai decent, care să le acopere cheltuielile legate de electricitate și căldură și care să le ajungă să trăiască de la o lună la alta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.