Administrație

Aiud. A început dezafectarea fostei școli de pe strada Ecaterina Varga (foto)

A început dezafectarea clădirii școlii de pe strada Ecaterina Varga, anunță Primăria municipiului Aiud, precizând că momentul în care mai putea fi salvat acest loc în care au învățat generații de aiudeni, adică anii 2004 – 2008, a fost pierdut de autoritățile locale.

„Înțelegem și trăim emoția pe care o generează dezafectarea clădirii de pe str. Ecaterina Varga. Generații întregi au învățat în clădirea respectivă sau au locuit în internatul amenajat acolo. Dar ani în șir clădirea a fost lăsată în paragină”, spune reprezentanții autorității locale.

Aceștia spun că, în anul 2004, când câteva clase de elevi desfășurau încă ore acolo, tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit. Din fericire s-a întâmplat în timpul nopții. De atunci, clădirea a fost scoasă din circuitul activităților școlare și nu a mai beneficiat de nici o lucrare de conservare.

În anii imediat următori autoritățile locale de atunci au decis să construiască o nouă clădire în curtea Colegiului Național „Titu Maiorescu”. Nu să reabiliteze clădirea fostei școli de șoferi.

„De ce nu au fost investiți banii respectivi în salvarea clădirii, atunci când se mai putea?”, se întreabă retoric reprezentanții primăriei locale.

„Așa s-a ajuns în situația limită în care aveam o singură cale de ales: expertiza tehnică. În 2016 am solicitat o expertiză tehnică asupra clădirii. Cum autoritatea funcționează într-un cadrul legal, rezultatul expertizei și anume „profunda afectare a structurii de rezistență” a condus la decizia dezafectării clădirii.
Prin axa de finanțare privind reconversia si refuncționalizarea terenurilor si suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, am câștigat un proiect cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 cu o valoare totală de 6.870.194,26 lei. Astfel, clădirea va fi dezafectată nefiind cheltuiți bani din bugetul local, iar în locul ei proiectul „ECO Agrement Aiud – Zone de agrement Avram Iancu și Ecaterina Varga” prevede creșterea cu 3,3 HA a zonelor verzi din municipiul Aiud prin amenajarea a două spații publice de agrement”, au mai explicat funcționarii publici locali.

Reprezentanții primăriei spun că, în același timp, au decis să protejeze și să valorifice patrimoniul local. „Am câștigat o finanțare de 16 milioane lei pentru reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic Aiud, cunoscută ca «Frumoasa Venețiană». Am finalizat proiectul tehnic pentru reabilitarea integrală a clădirii Colegiului Național „Titu Maiorescu”, sursa de finanțare fiind PNRR. Clădirea fostei grădinițe de pe str. Simion Bărnuțiu a fost salvată, acolo lucrările fiind avansate pentru realizarea centrului de zi pentru vârstnici. Superba clădire de pe str. Transilvaniei nr. 33 a fost reabilitată”, mai spun aceștia.

„Dacă am fi fost decidenți în perioada 2004-2008, sursa de finanțare am fi folosit-o pentru reabilitarea clădirii în cauză. Atunci s-a pierdut bătălia”, au concluzionat reprezentanții autorității locale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.