
Mașinile Google Street View se întorc în România începând cu jumătatea lunii martie, acestea urmând să „viziteze” peste 120 de localități și drumuri adiacente, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps, informează compania de tehnologie, într-un comunicat transmis marți Agerpres.
Astfel, preluarea de imagini 360 de grade Street View în România va începe marți, 15 martie, iar mașinile Google vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Constanța, Hârșova, Curtea de Argeș, Iași sau Piatra Neamț, și până la Orșova, Cluj-Napoca, Vișeu de Sus sau Oradea.
Serviciul Street View este disponibil în România începând din anul 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea la nivelul întregii țări s-a realizat doi ani mai târziu, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice.
„Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează. În 2018, în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund), peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View”, se arată în comunicatul Google România.
În prezent, serviciul StreetView este disponibil în mai mult de 220 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica. Totodată, serviciul este disponibil în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile.
Google a fost fondată în anul 1998 de către Larry Page și Sergey Brin. În prezent, compania are peste 50.000 de angajați la nivel global și oferă o gamă largă de produse și platforme populare, precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome și YouTube.
În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.








