Administrație

Palatul de Justiție din Alba Iulia are, în sfârșit, lifturi

Palatul Justiției din Alba Iulia, o clădire de două etaje construită în urmă cu peste un secol și în care își desfășoară activitatea mai multe instituții – Curtea de Apel Alba Iulia, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Alba – dispune de marți, în premieră, de lifturi, fiind realizat astfel un vechi deziderat.

Imobilul nu dispunea de lift, astfel încât persoanele cu dizabilități care erau nevoite, de exemplu, să se prezinte în fața instanței nu puteau accede decât cu ajutor, uneori acordat chiar de către angajați sau de jandarmii care păzesc obiectivul.

„Începând de astăzi, la Palatul Justiției din Alba Iulia au fost puse în funcțiune și sunt disponibile pentru public cele două ascensoare de persoane amplasate în curțile interioare ale clădirii. Primul ascensor, situat în apropierea intrării principale, poate deservi până la 6 persoane și o sarcină de maximum 450 de kg, în timp ce al doilea ascensor amplasat mai aproape de intrarea secundară în clădire are o capacitate mai mare, de 8 persoane, și maximum 630 de kg”, au transmis, marți, pe pagina oficială de Facebook a instanței, reprezentanții CA Alba Iulia.

Finalizarea investiției constituie un „progres semnificativ” în modernizarea edificiului, facilitând atât accesul publicului la sălile de judecată și la celelalte compartimente publice de la etajele superioare, cât și transportul dosarelor la registratura și arhiva principală a instanței situate la etajul al II-lea.

Pentru persoanele cu dizabilități se recomandă utilizarea ascensorului situat în apropierea intrării secundare în clădire, unde sunt amplasate indicatoare direcționale și rampă de acces.

Investiția se ridică la peste 800.000 de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.