
Au început lucrările la noua bază sportivă din municipiul Aiud, anunță Primăria locală.
Este vorba despre construcția unei noi baze sportivă, cu funcționalități moderne, finanțată prin Compania Națională de Investiții.
Baza sportivă va fi situată pe strada Tudor Vladimirescu, zona din spatele fabricii Galway și va fi dotată cu un teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF – dimensiuni 105 m X 68 m, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, un teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20 X 40 m, o clădire vestiare și administrativă și o parcare pentru autovehicule și autocare.
Valoarea estimată investiției este de 5,633 milioane de lei, fără TVA.








