Social

Tone de alimente, produse de igienă și cazarmament au fost trimise în Ucraina prin Crucea Roșie Alba

Crucea Roșie Română Filiala Alba anunță colectarea a peste 23 de tone de alimente și alte bunuri necesare, alăturându-se cu succes convoiului umanitar al Crucii Roșii Române, care va trece, în această săptămână, prin vama Isaccea, către Odessa, Ucraina

Au participat la acest demers companii precum Star Assembly, Atlas Transporte, Oprean, Bosch Automotive, Solina, Lantic, Pelleterie Fiorentine, Transilvania Nuts, Autovalex, Birou Proiectare Bodea, Asociația Culturală Mugurii Unirii, Rotary Club Alba Iulia, Humanitäre Hilfe Overath, ș.a.

De la începutul acestei crize umanitare de proporții, Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba a demarat campania „Umanitatea nu are granițe”, prin care a îndemnat autoritățile publice locale, companiile și cetățenii binevoitori să se alăture demersurilor noastre umanitare, în vederea donării de fonduri și de materiale de primă necesitate precum: alimente neperisabile, apă, ceai, produse de igienă personală, articole pentru copii (scutece de unică folosință, șervețele, produse de igienă), dezinfectanți, măști etc.

Astfel, au fost pregătite pachete cu alimente neperisabile diverse, cutii doar cu conserve variate, kituri cu produse de igienă pentru adulți, kituri cu produse de igienă pentru copii, cutii cu hrană pentru bebeluși, cutii cu produse de cazarmament (pilote, perne, pături, lenjerii de pat, prosoape), cutii cu lanterne și baterii, cutii cu produse medicale (aparatură, consumabile și medicamente), cutii cu măști de unică folosință etc. La final, toate au fost aranjate pe paleți și etichetate conform procedurilor noastre interne.

Intenția Filialei de Cruce Roșie Alba a fost ca aceste produse să ajungă cât mai repede la populație iar colegii de la Crucea Roșie Ucraineană să poată avea acces imediat la ele, în funcție de nevoile din comunitatea lor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.