
Guvernul trebuie să vină cu măsuri pentru salariații din România, fie de reducere a fiscalității pe muncă, fie de creștere a salariilor, deoarece prețurile cresc de la o zi la alta și salariile rămân pe loc, iar sărăcia bate la ușa fiecăruia dintre noi, a declarat președintele Blocului Național Sindical (BNS) Dumitru Costin, la protestul organizat miercuri.
„Sunt reprezentanți din varii domenii de activitate, lucrători din sectorul economic privat, firme cu capital de stat, lucrători din sectorul public. Avem o reprezentare vastă care acoperă întreaga structură a economiei românești. Azi suntem în stradă pentru a transmite un mesaj Guvernului României și Coaliției de guvernare, mesajul nostru este unul prin care vrem să nu mai avem parte de ceea am scris pe unul dintre bannerele care ne va însoți pe parcursul marșului. Nu vrem să ne mai simțim abandonați în propria țară. Trăim momente pe care cu siguranță niciunul dintre noi nu și-ar fi dorit să le trăiască. Se întâmplă la nord, nord-est de România lucruri despre care auzeam în poveștile străbunicilor și bunicilor noștri. Demența unor lideri politici a făcut ca astăzi Europa să fie nevoită să ia măsuri radicale, care se repercutează asupra vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean european(…) Războiul din Ucraina nu produce doar victime umane, ci produce și victime economice. Acesta este unul dintre motivele pentru care suntem azi aici, în stradă”, a spus Costin.
Liderul sindical a subliniat că apelul către Guvern și Coaliția de guvernare vizează mai multe puncte, unul dintre acestea fiind necesitatea unui plan de măsuri concrete și de investiții pentru asigurarea securității energetice a României, pentru că este o țară care are resurse și „care poate cu inteligență să-și rezolve singură problemele”. De asemenea, a adăugat el, este nevoie de un plan de măsuri privind securitate alimentară a populației, deoarece „prețurile la alimente au luat-o razna” și trebuie regândit totul din temelii, astfel încât aceasta să nu fie obligată să plătească prețuri uriașe la alimente de strictă necesitatea.
În al treilea rând, a afirmat Dumitru Costin, este nevoie de măsuri care să ajute diverse sectoare industriale, ca de exemplu industria de apărare, industria aeronautică, industria navală, „sectoare întregi care sunt afectate și vor avem nevoie de sprijin”.
„Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim la fiecare salariat al acestei țări, pentru că prețurile cresc de la o zi la alta. Ieri (marți – nota red.) Banca Națională a României ne-a anunțat că se scumpesc din nou banii. De asemenea, alimentele costă din ce în ce mai mult, energia, gazul, carburanții costă din ce în ce mai mult. Salariile au rămas pe loc în marea majoritate a firmelor și instituțiilor publice din România. Lucrurile nu mai pot continua așa. Trebuie să avem soluții și pentru salariații din România, că vorbim de reducerea fiscalității pe muncă sau că vorbim de posibilitatea creșterii de salarii, trebuie să facem rapid acești pași, pentru că sărăcia bate la ușa fiecăruia dintre noi. Pentru azi ne-am propus să atragem atenția Guvernului la problemele cu care ne confruntăm”, a punctat liderul de sindicat.
Reprezentanți din toate cele 35 de federații sindicale afiliate la BNS, atât din sectorul privat cât și din sistemul bugetar, au protestat miercuri, cerând adoptarea unor măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice și sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic și social. Protestul a început la ora 11:00 în fața Guvernului, unde participanții au scandat diferite lozinci, au suflat în vuvuzele și au dat cu fumigene.








