Administrație

Aiud. Plantare de puieți în Valea Lupului

Joi a avut loc o nouă acțiune de plantare de puieți, în zona Văii Lupului, anunță Primăria municipiului Aiud, precizând că, de această dată, au participat elevi ai școlilor din municipiul Aiud.

Potrivit reprezentanților autorității locale, au partiapat elevi de la trei licee. Este vorba despre Colegiul Național „Bethlen Gabor” din Aiud, clasa a 11-a A, dual Chimie-Biologie și Informatică, coordonați de profesorul Juhász Roland, de la Liceul Tehnologic din Aiud, clasa a 12-a C, Tehnician în activități economice, coordonați de profesorul Nicolae Pistol și de la Liceul Tehnologic-Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud – clasele de profesională a 10-a B și 11-a B, coordonați de profesoara Alina Dancea.

„Mulțumim tuturor pentru faptul că vă implicați în activități atât de benefice mediului înconjurător și comunității noastre”, se arată în informarea publică făcută de Primăria municipiului Aiud, în care se mai precizează că vineri va avea loc ultima acțiune de plantare din această primăvară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.