Dispariția marelui poet maghiar, Petőfi Sándor, în timpul bătăliei de la Sighișoara, din 31 iulie 1849, dintre armata țaristă și cea a revoluționarilor maghiari conduși de general polonez Bem Jozsef, care a prefigurat înfrângerea Revoluției de la 1848-1849, este învăluită în mister și din acest motiv a generat numeroase legende.
Bătălia s-a purtat după Sighișoara, în zona comunei Albești până la intrarea în Vânători, și, deși poetul a fost îndemnat de generalul Bem Jozsef să rămână la Târgu Mureș și să nu meargă în zona confruntării armate, el și-a urmat destinul și s-a amestecat cu combatanții, fiind în ținută civilă și fără a avea vreo armă.
Nici până acum, după 173 de ani, misterul dispariției poetului nu a fost elucidat, iar din acest motiv au apărut numeroase legende despre ce anume s-a întâmplat cu Petőfi Sándor, care avea doar 26 de ani, dar care a lăsat în urmă o operă poetică remarcabilă, în special poezii de dragoste, dar și revoluționare.
O machetă care cuprinde tot câmpul de luptă, începând de la Sighișoara până după Albești, inclusiv cu modul în care erau dispuse trupele și traseul urmat de poet până la dispariția sa, este piesa de bază din Muzeul Petőfi din Albești, construit în locul în care au fost îngropați aproape 400 de revoluționari maghiari, căzuți în timpul bătăliei.
„Ne aflăm în locul în care sunt înhumați între 300 și 400 de soldați maghiari căzuți în bătălia din 31 iulie 1849. În memoria lor și a poetului Petőfi Sándor s-a ridicat acest monument, acest obelisc de circa 9 metri înălțime. Avem și o statuie în mărime naturală a poetului adusă din orașul Kiskunfélegyháza în 1999, la a 150-a aniversare a luptei. Obeliscul a fost înființat în urmă cu 125 de ani, în 31 iulie 1897, după 48 de ani de la bătălie, iar după un an, în 1898, s-a deschis și muzeul, grație ultimei contese de la Albești de la Castelul Haller, Luise Haller. Pe obelisc scrie că este ridicat în cinstea eroilor căzuți în lupta de la Sighișoara și în memoria lui Petőfi Sándor. Practic, e un singur nume trecut pe obelisc, restul sunt eroi necunoscuți”, a declarat custodele Muzeului și parcului Petőfi din Albești, Szabo Iosif.
Custodele muzeului spune că din mărturii reiese că Petőfi Sándor a fost văzut în viață ultima dată la jumătatea drumului dintre Albești și Vânători, acolo unde se află un alt monument care ar fi presupusul loc de veci al poetului.
La sfârșitul bătăliei câștigate de oastea țaristă, în partea de sus a satului, era un ofițer din partea austriecilor care a scris că a văzut un trup care nu era în haine militare, cu o rană mare în jurul inimii și niște hârtii îmbibate în sânge în jurul lui. După cum l-a descris, câțiva ofițeri maghiari reținuți la Sighișoara l-ar fi recunoscut pe el. În istoria literaturii maghiare despre nimeni nu s-au făcut atâtea legende și atâtea povești ca despre Petőfi. Faptul că a dispărut în luptă și nu a fost găsit – de altfel nici nu a fost prea căutat, deși au fost unele mici săpături arheologice, dar fără șanse, în 1956 – a dat naștere la numeroase legende care nu au nicio noimă. Este o teorie care spune că rușii l-ar fi luat prizonier, deși rușii erau doar armată intervenționistă, fiind chemați în sprijin de austrieci și au luat prizonieri, dar nu să îi ducă, ci să îi predea austriecilor. Teoria că ar fi fost luat prizonier de ruși și ar mai fi trăit acolo câțiva ani cade”, a arătat Szabo.
O altă legendă spune că Petőfi Sándor ar fi fugit cu o rusoaică, lucru contrazis de istorici, care susțin că membrii armatei țariste nu au venit la bătălia de la Sighișoara cu familiile, iar în zonă nu exista o populație de origine rusă.
Printre legende e și cea de la Cristuru Secuiesc, unde au fost cazați soldații maghiari. Acolo ar exista o măsuță de piatră pe care ar fi scris ultima poezie, sub un păr care mai există și astăzi.
Ce se cunoaște cu siguranță este faptul că Petőfi Sándor a scris la Coltău cele mai frumoase poezii de dragoste, atunci când a petrecut luna de miere cu soția sa, iar din 1846 până în 1849 creația sa poetică a avut înclinații revoluționare.
Custodele muzeului crede că, fiind printre inițiatorii Revoluției din 1848, de la Budapesta, lui Petőfi Sándor i se putea întâmpla orice.
„La Pesta această revoluție s-a încheiat fără vărsare de sânge, dar, din păcate, a urmat restul, aici. Austriecii nu au fost de acord cu idealurile revoluționare. Nu această bătălia a pecetluit soarta Revoluției, ci o săptămână mai târziu cea din jurul Sibiului. Ca pierderi au fost peste 1.000 de persoane care au pierit, la țariști 250 de persoane care au murit sau au dispărut. Aici, în muzeu avem o machetă cu tot câmpul de luptă dintre Albești și Sighișoara, dar mai ales pe teritoriul de astăzi al comunei Albești. Oastea țaristă se afla de câteva zile la Sighișoara, iar cea maghiară, condusă de generalul polonez Bem Jozsef, a pornit de la Târgu Mureș. Nu au venit direct către Sighișoara, ci dinspre Cristuru Secuiesc, au venit din direcția opusă. Nu se știa atunci numărul soldaților și asta a dus la pierderea bătăliei de către oastea maghiară, fiindcă a fost depășită numeric, adică 3.100 față de trupele țariste care numărau în jur de 9.200 de persoane”, a precizat Szabo Iosif.
Acesta ne-a indicat pe machetă principalele momente ale bătăliei, la anumite ore, dar și parcursul poetului, singurul civil de pe traseul trupelor, care este marcat în patru locuri – în civil, cu mâna ridicată – ultima dată fiind văzut în locul cunoscut astăzi sub denumirea Fântâna șpanului.
Cronicile vremii spun că printre cei morți la bătălia de la Albești s-a aflat și cărturarul sas Anton Kurz.
Anual, Muzeul dedicat poetului Petőfi Sándor și bătăliei de la Albești din 31 iulie 1849 era vizitat, înainte de pandemie, de peste 5.000 de turiști, printre care și mulți elevi din țara vecină cărora Guvernul Ungariei le asigura câte o excursie de documentare la locul în care se presupune că poetul național și-a pierdut viața. În timpul pandemiei, numărul vizitatorilor a scăzut simțitor.
Poetul Petőfi Sándor (Sándor Petrovics după tatăl său Stevan Petrovics) s-a născut în 1 ianuarie 1823, cel mai probabil la Kiskőrös, fiindcă și locul nașterii acestuia este disputat de mai multe orașe din Ungaria, și a dispărut în 31 iulie 1849, la Albești, lăsând în urmă un fiu, Zoltán, care a murit în 1870, la vârsta de 22 de ani.
Petőfi Sándor s-a numărat printre cei care au inițiat Revoluția de la 1848, atunci când, în 15 martie 1848, la Cafeneaua Pilvax din Budapesta, a recitat pentru prima dată poezia Cântec Național (Nemzet Dal), iar Jókai Mór, unul dintre cei mai mari scriitori ai Ungariei, a citit cele 12 puncte ale Proclamației.
Câteva dintre creațiile de bază ale celor doi mari scriitori maghiari, Jókai Mór și Petőfi Sándor, sunt expuse în muzeul de la Albești – inclusiv o fotocopie după Nemzeti Dal și după prima tipărire a poemului revoluționar –, alături de alte numeroase documente istorice ale vremii, la loc de vază găsindu-se și pașoptiștii români.
Petőfi Sándor s-a născut într-o familie modestă și atât tatăl său, Stevan Petrovic, cât și mama sa, Maria Hrúz, s-au stins din viață în anul 1849, tatăl în martie, mama în luna mai.
