
În perioada Sărbătorilor Pascale, în județul Alba nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice, se arată într-o informare publică a Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Polițiștii au intervenit la 134 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, au aplicat 136 de amenzi și au reținut 10 permise de conducere.
În perioada 22 – 25 aprilie 2022, peste 160 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigare a criminalității economice, investigații criminale, transporturi și arme, au acționat zilnic, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și liniște publică precum și asigurarea unui trafic rutier în condiții de siguranță.
Polițiști au fost organizați în echipaje mixte de ordine și siguranță publică în colaborare cu jandarmi și polițiști locali, astfel că în această perioadă, în județul nostru, nu au fost înregistrate evenimente grave de tulburare a ordinii și siguranței publice și nici accidente rutiere grave.
În această perioadă, au fost constatate 136 de abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 33.535 lei, au fost reținute 10 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
S-a intervenit la 134 de evenimente, din care 125 au fost solicitări ale cetățenilor făcute prin serviciul de urgență 112, iar polițiștii au constatat 50 de infracțiuni.








