Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Alba Iulia, că este în analiză la Ministerul Economiei situația de la Cupru Min Abrud, unde materia primă extrasă este exportată, neexistând în România o facilitate de prelucrare a concentratului de cupru.
„Țara noastră deține resurse minerale importante. Din păcate, în acest moment resursele se exportă și pierdem ceea ce cu toții știm și suntem conștienți că reprezintă beneficiul cel mai mare, și anume valoarea adăugată”, a spus, într-o conferință de presă, șeful Executivului, întrebat care sunt planurile pe termen lung la Cupru Min Abrud, societate care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni.
Nicolae Ciucă a vorbit despre „incapacitatea” de a putea fi prelucrate în țara noastră aceste resurse. „Nu ne aduce, practic, beneficiul care ar putea să fie mult mai consistent prin existența sau investițiile în domeniul prelucrării resurselor minerale”, a arătat prim-ministrul.
Potrivit șefului Guvernului, Cupru Min este unul dintre subiectele care s-au discutat la nivelul Executivului. „Este o problemă în analiză la nivelul Ministerului Economiei și în momentul în care se va finaliza analiza vom discuta ceea ce urmează să se realizeze practic”, a spus Nicolae Ciucă.
În urmă cu o lună, ministrul Economiei, Florin Spătaru, spunea, tot la Alba Iulia, că trebuie găsite soluții astfel încât concentratul de cupru de la Roșia Poieni să fie procesat în România sau, eventual, într-o altă țară a Uniunii Europene.
Întrebat de jurnaliști dacă o asemenea fabrică ar putea fi construită în Apuseni, ministrul a răspuns că „nu există un proiect concret”.
„Nu mi se pare normal ca această materie primă, acest concentrat de cupru pe care îl extragem din România să fie prelucrat în altă parte, ținând cont de faptul că, la nivel european, avem nevoie de acest cupru. Şi atunci trebuie să găsim soluții la nivel european ca procesarea să se realizeze în România sau undeva în Uniunea Europeană. Tocmai de aceea am demarat aceste discuții cu Comisia Europeană să vedem care sunt soluțiile de finanțare pentru asigurarea unei astfel de facilități”, spunea Spătaru.
Nu este pentru prima dată când se discută despre posibilitatea ca ceea ce se extrage din zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României, să fie procesat în țară și să nu mai fie vândut, în ultimii ani în special în China, doar sub formă de concentrat de cupru uscat.
În 2017, ministrul Economiei de la acea vreme, Mihai Fifor, spunea, într-o vizită efectuată la Abrud, că dorința autorităților este să nu se mai vândă „pur și simplu minereul”, ci să fie „dezvoltat în zonă”, acesta dând ca posibil loc de înființare a unei uzine metalurgice orașul Zlatna, din Apuseni.
Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea și livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roșia Poieni. Concentratul extras de Cupru Min este dintr-un zăcământ de tip porfiric, care, pe lângă cupru, conține și alte metale.








