Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba va organiza o zi a porților deschise de 1 iunie, zi în care copiii vor putea participați la activitățile organizate de ofițerii acestei arme, informează instituția.
Lună: mai 2022
Schimbările în educație se concretizează: Fără medii semestriale, fără teze obligatorii
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni schimbările din educație. Astfel, se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar anul școlar se va încheia cu o singură medie generală.
Distribuție Energie Electrică anunță că are probleme cu citirea contoarelor. Ce propune compania
Cel mai important operator național de rețele de distribuție a energiei electrice, Distribuție Energie Electrică România (DEER), anunță, printr-un comunicat de presă, că are probleme cu citirea contoarelor electrice și, în consecință, propune un sistem de citire de către consumator a acestora.
Weekendul bețivilor amatori de plimbări motorizate
În weekend-ul care a trecut, polițiștii din subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Alba au raportat mai multe situații în care persoane aflate sub influența alcoolului conduceau autovehicule, în total dispreț al legii și al bunului simț. Mai mult, unul dintre aceștia conducea un autovehicul neînmatriculat.
Celebra pictură „Mona Lisa” a fost vandalizată cu o bucată de tort. Cum s-a justificat autorul
În Franța, un bărbat a aruncat cu o prăjitură spre celebra pictură „Mona Lisa” de la Muzeul Luvru. Opera de artă nu a pățit nimic, fiind protejată de un geam. Momentul a fost surprins de turiștii aflați în muzeu, iar imaginile fac înconjurul lumii.
Ordin de protecție și dosar penal pentru violență în familie pentru un bărbat din Lunca Mureșului
Duminică, 29 mai 2022, Postul de Poliție Lunca Mureșului a fost sesizată de o femeie de 50 de ani, din comuna Lunca Mureșului, în legătură cu faptul că a fost agresată și amenințată de către soț, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Depistat la volanul unei mașini fără permis, a ajuns la arest
Duminică, 29 mai 2022, în jurul orei 13,40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au depistat un tânăr de 27 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN67 C, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Vreme deosebit de caldă în următoarele două săptămâni. Instabilitatea atmosferică se menține
Regimul climatologic va fi, în general, specific pentru această perioadă din calendar, cu valori termice ridicate în aproape toate regiunile, însă nu vor lipsi fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse și descărcări electrice, în special din data de 6 iunie, reiese din prognoza de specialitate.
1 Iunie, sărbătorită în Cetatea Alba Carolina. Care este programul manifestărilor pregătite de primărie
Primăria municipiului Alba Iulia anunță că va organiza o serie de evenimente dedicate sărbătorii Zilei copilului în Cetatea Alba Carolina.
Filmul „Top Gun: Maverick” a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Lungmetrajul „Top Gun: Maverick”, o continuare lansată la 36 de ani după filmul care l-a ajutat pe actorul Tom Cruise să devină celebru, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.









