Social

Pisică salvată de pompieri dintr-un canal din Aiud

Pompierii din Aiud au intervenit pentru salvarea unei pisici căzute într-un canal, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

„Detașamentul de pompieri Aiud a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui animal, în municipiul Aiud. La ajungerea forțelor de intervenție, o pisică era căzută și blocată într-un canal. Pisica e fost extrasă în siguranță de către echipajul prezent la locul producerii evenimentului”, a transmis ISU Alba.

Pompierii militari din Aiud au intervenit și anul trecut pentru salvarea unei pisici, care rămăsese blocată într-un brad. Ulterior, angajații ISU au adoptat pisica.

În ultimii trei ani, pompierii din Alba au avut mai multe intervenții în care au salvat animale, respectiv două căprioare, un câine și o lebădă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.