Administrație

Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi, în luna iulie, un sprijin financiar de 700 de lei

Pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi în luna iulie un ajutor financiar în cuantum de 700 de lei, potrivit Ordonanței 74 din iunie 2022. Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat miercuri că taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conțin ajutorul financiar, au început să fie tipărite, iar vineri începe efectuarea plăților.

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii și din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum și venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizația socială pentru pensionari, veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022. Reprezentanții Ministerului Muncii precizează că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte. Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie.

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuției bănești individuale în vederea obținerii unui bilet de tratament balnear și nu este supus executării silite.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.