
Peste 150 de volume, documente vechi, manuscrise, unele chiar de 1.200 de ani, au fost descoperite în podul unei biserici din Mediaș de prof. dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.
Profesorul clujean a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că descoperirea n-a fost întâmplătoare, ci existau informații despre depozitul de carte respectiv.
„Este vorba de o bibliotecă veche, care se afla depozitată în unul dintre turnurile bisericii. Noi am avut acum posibilitatea de a începe o cercetare într-un proiect care va dura doi ani de zile. Aveam indicii din literatura veche, de secol XIX, că s-ar păstra niște cărți. Noi estimam că ar fi vorba de 30-40, maximum 50 de volume și deja am depășit 150 de volume descoperite, plus documente vechi. Se știa că există carte veche acolo, dar nu se știa ce anume și în ce volum. Deci, nu este o descoperire întâmplătoare, că noi am fi căutat altceva și am găsit carte veche. Ştiam că există ceva, aveam indicii vagi, dar nu știam detalii”, a spus Adinel Dincă.
El a adăugat că este vorba de o bibliotecă de formație umanistică, savantă, foarte rafinată, cu cărți majoritare în limba latină.
„Comunitatea locală știa de existența fondului de carte, dar nu știa detalii, valoarea științifică, nu știa detalii de natură profesională. Cartea era protejată, era într-un spațiu închis. Este o bibliotecă cu cărți în limba latină în marea lor majoritate, texte de școală, care țin de școala locală și de educația teologică. Este vorba despre o bibliotecă de formație umanistică, o cultură savantă, foarte rafinată. Biserica parohială gestiona o școală elementară. Un alt aspect important e că aceste cărți se păstrează în locul în care au fost ele folosite acum câteva sute de ani, n-au fost mutate, plimbate”, a precizat profesorul clujean, care a adăugat că starea lor de conservare este foarte bună în general, deși sunt sunt câteva piese care ar necesita restaurare.
Biblioteca Batthyaneum a anunțat că fondul de carte face parte din arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș și că descoperirea „seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”.
„O echipă de specialiști, condusă de domnul profesor universitar dr. Adinel C. Dincă (UBB Cluj), a descoperit o întreagă colecție de cărți, manuscrise și documente în arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș. Descoperirea seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones, mai exact, o arhivă complet uitată, lupta cu împărăția porumbeilor pentru a o recupera, uimirea în fața descoperirilor făcute, importanța acestora pentru istoria circulației ideilor în perioada medievală în Transilvania”, se arată într-o postare pe Facebook a Bibliotecii Batthyaneum.
Potrivit reprezentanților bibliotecii, este vorba de circa 139 de volume, tipărite (ante 1470-1600), două volume manuscrise, primele decenii ale sec. XVI, aproximativ 60 de documente originale din sec. XIV-XVI (cu câteva piese originale și copii din sec. XVII), aproximativ 10 registre administrative ale parohiei Mediaș din sec. XVII-XVIII care păstrează fragmente de manuscrise medievale (au fost identificate preliminar – ms. sec. IX-X, ms. sec. XII fin., ms. sec. XIII Paris, mss. liturgice sec. XIV-XV).
„Activitățile de cercetare sunt în plină desfășurare, într-un proiect care se va întinde pe cel puțin doi ani: (…) ‘Cultura scrisului și lecturii la Mediaș (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucție virtuală și analiză științifică a unei biblioteci parohiale și gimnaziale transilvănene’ (2022-2023). Proiectul este finanțat de către Ministerul pentru Cultură și Artă al Germaniei”, se mai precizează în postarea Bibliotecii Batthyaneum.








