
Polițiștii efectuează, miercuri dimineață, 146 de percheziții în mai multe județe din țară în două dosare de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și delapidare.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română, perchezițiile au loc în București (o percheziție) și județele Alba (două percheziții), Bacău (1), Bihor (1), Bistrița-Năsăud (1), Cluj (2), Constanța (33), Dolj (1), Harghita (1), Iași (4), Ialomița (1), Ilfov (1), Mureș (1), Neamț (4), Olt (1), Suceava (85) și Teleorman (6), la sediile sociale (39) și puncte de lucru (57) ale unor firme, dar și la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracțională.
De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediile unor ocoale silvice (17).
Acțiunile au loc în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se fac cercetări pentru infracțiunile de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și delapidare.
Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 61 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.
Anchetatorii au stabilit că două grupări din județul Suceava ar controla 20 de societăți comerciale cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură și alte activități forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea și rindeluirea lemnului” și „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare”.
Prin intermediul acestor societăți, din anul 2019 și până în prezent, cele două grupări ar fi efectuat diverse operațiuni ilicite în domeniul silvic.
Potrivit IGPR, practica evidențierii fiscale parțiale/neevidențierii tranzacțiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din județele Constanța, Suceava, Cluj, Alba, Botoșani, Bacău, Vrancea, Iași, Teleorman, Ilfov și din municipiul București. Polițiștii spun că există indicii că aceste practici ar fi rezultatul unui proces de achiziție lemn/prelucrare buștean/producție brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacții evazioniste.








