
Peste 20 de polițiști locali din Alba Iulia au fost instruiți de specialiști antidrog cum să abordeze problemele cauzate de consumul de droguri, care sunt principalele efecte ale substanțelor psihoactive și cadrul legal în domeniu, potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres.
„23 de polițiști locali din cadrul Serviciului Poliția Locală Alba Iulia au participat, în perioada 30 martie – 26 aprilie a.c., la două sesiuni de formare în domeniul drogurilor, organizate și susținute de către formatori acreditați ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Alba Iulia. În cadrul cursurilor, polițiștii locali din municipiul Alba Iulia au deprins abilități practice în ceea ce privește abordarea problemelor cauzate de consumul de droguri, fiindu-le prezentate strategiile de intervenție adaptate grupurilor vulnerabile și în situații de risc asociate consumului și traficului de droguri”, se menționează în comunicatul CRPECA Alba Iulia.
Subiectele abordate au vizat, potrivit sursei citate, cunoașterea principalelor efectele ale substanțelor psihoactive, cadrul legal în domeniu, precum și noțiuni privind sistemul de asistență destinat persoanelor consumatoare de droguri.
Sesiunile de formare destinate polițistilor locali fac parte din activitățile specifice prevăzute în Planul de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul județului Alba 2022 – 2026, având drept scop dezvoltarea rețelei locale de profesioniști cu atribuții în domeniul prevenirii consumului și traficului de droguri.








