
Publicul este invitat duminică, la Sala Thalia din Sibiu, unde, pentru prima dată poate vedea o expoziție de motociclete unicat pe strada Cetății, în fața sediului Filarmonicii, iar lângă Turnul Gros, lângă zidul cetății, sibienii și turiștii au ocazia unică să se întâlnească cu daci și romani, care se luptă, dar unii dintre ei și gătesc și servesc preparate delicioase.
Artiști tatuatori premiați, de pe trei continente
Pasionații de arta tatuajului și cei curioși să vadă la lucru, mari artiști tatuatori de pe trei continente, Europa, Asia și America au ocazia duminică, să admire lucrările acestora și să vadă exact cum desenează pe corpurile clienților. Zeci de tatuatori și-au dat întâlnire la Sala Thalia, ca să deseneze, dar și să concureze. La finalul fiecărei zile există concursuri și se premiază cele mai bune lucrări executate la Transilvania Tattoo Expo Sibiu.
Pictură live cu artistul Marius Jucan
Cei care preferă pictura, îl pot vedea pe artistul din Cluj, Marius Jucan, în timp ce pictează, împreună cu ucenicul său. Asemenea unui atelier de pictură, cei doi pot fi văzuți cu șevaletele, pensulele și o tânără tatuată, care este modelul lor pentru lucrările realizate la Transilvania Tattoo Expo. Tot la subsolul Sălii Thalia poate fi admirat tabloul de peste doi metri pătrați, realizat zilele trecute la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, aceasta fiind prima lucrare executată în acest muzeu sibian. Reamintim că Marius Jucan și Ovidiu Popârțan, doi dintre realizatorii picturii, au primit diplome de excelență de la managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Chituță, pentru inițiativa de a promova arta tatuajului prin pictură. Tabloul de mari dimensiuni înfățișează figuri emblematice ale tatuajului contemporan și clădiri simbol din Sibiu, precum Turnul Sfatului. Duminică este ultima zi când la Muzeul de Artă Contemporană pot fi admirate tablouri ale lui Marius Jucan, în cadrul expoziției „Slaves to the Needles”.
Daci și romani – o prezență inedită în Sibiu
Sibienii și turiștii mai au ocazia duminică, să-i vadă pe dacii și romanii din asociațiile Castrum Novis și Geto-Dacii din Moldova, care fac reconstituiri istorice. După ce dacii au vizitat Muzeul de Istorie din Sibiu, ulterior s-au luptat cu romanii într-o demonstrație – spectacol la Sala Thalia, iar duminică își vor etala costumele impresionante, într-o frumoasă lecție de istorie live, în centrul istoric al Sibiului.
Sala Thalia din Sibiu – locul unde poți cumpăra un CD unic în România: „MusINK for Humanity”
Iubitorii muzicii românești rock sunt așteptați la Transilvania Tattoo Expo, în sediul Filarmonicii din Sibiu, unde pot achiziționa un album unic în România: „MusINK for Humanity”, lansat în 2022 de asociațiile non – profit Ink for Humanity și Bikers for Humanity. Este o compilație de 17 piese compuse pentru promovarea artei tatuajului, cu scopul de a ajuta sute de copii și adăposturi de animale. Albumul conține melodii interpretate Cargo, Antract, Altar, White Walls, dar și Monica Anghel, Luminița Anghel etc.

Motociclete unice, de colecție în față la Sala Thalia și la Promenada Mall
Cei care doresc să admire motociclete unicat, de colecție, o pot face duminică, atât în fața Sălii Thalia de pe strada Cetății din centrul istoric al Sibiului, cât și la Promenada Mall, centrul comercial din apropiere, de lângă Gara orașului. Printre motocicletele din fața Sălii Thalia este și cea care aparține lui Heiko Gantenberg, artistul tatuator german care a făcut înconjurul lumii, timp de 952 de zile, în șaua motocicletei.
15 lei – biletul la Transilvania Tattoo Expo, festivalul promovat pe Netflix
Cei care doresc să-i vadă pe artiștii tatuatori, la Sala Thalia, o pot face până duminică seara. Accesul se face pe baza unui bilet, care costă 15 lei. Transilvania Tattoo Expo va fi promovat pe Netflix, de jurnalistul britanic, Charlie Ottley, care a filmat sâmbătă, pentru prima data în Sibiu. Ottley este celebru în România, după ce a realizat „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”.








