
Meteorologii au emis, luni dimineață, o atenționare meteorologică de Cod Galben de ploi torențiale și vijelii pentru zona de munte din Alba și alte județe din țară. Instabilitatea atmosferică poate aduce ploi torențiale, grindină și vijelii.
Avertizarea este valabilă în intervalul, luni, 12 iunie, de la ora 06:00 – marți, 13 iunie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
„În restul teritoriului, după-amiaza și seara, manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse”, a transmis ANM.








