Mozaic

Cântăreața Xonia a fost prinsă băută și sub influența drogurilor la volan

Xonia a fost prinsă băută și sub influența drogurilor la volan (foto: Facebook | Xonia)

Cântăreața Xonia a fost depistată de polițiști, vineri, băută și sub influența drogurilor la volan. În plus, aceasta nu avea dreptul de a conduce mașina în România, iar polițiștii au întocmit un dosar penal, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

„La data de 23 iunie, în jurul orei 4,00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din Sectorul 2”, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

„În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. 2 și art. 335 alin. 2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, arată sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.