Educație

Începe examenul de Bacalaureat. Luni este ziua probei la Limba română

Peste 130.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu proba la Limba și literatura română.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației transmis duminică probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfășura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre.

Probele scrise sunt programate astfel:

  • luni – Limba și literatura română
  • marți – proba obligatorie a profilului (discipline în funcție de profil: Matematică și Istorie)
  • miercuri – proba la alegere a profilului și specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
  • joi – Limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Conform Ministerului Educației, s-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidați.

Probele vor începe la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.

„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, se explică în comunicat.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen de ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare – stick-uri de memorie, telefoane, tablete). Este interzis, totodată, accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

„Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a transmis ministerul.

Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 12,00, în centrele de examen și online http://www.bacalaureat.edu.ro/, contestațiile putând fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen și online http://www.bacalaureat.edu.ro/.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, mai multe condiții, respectiv:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Conform unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educației.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15,00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

În perioada alocată probelor scrise, între orele 8,00 – 16,00, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TelVerde 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.

Ghidul informativ poate fi consultat pe pagina de internet: edu.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.