Educație

Universitatea de Vest din Timișoara își deschide un centru de admitere la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) deschide, în luna iulie, centre de admitere la sediile UVT din Timișoara și în nouă județe din regiune, candidaților fiindu-le pusă la dispoziție și o platformă online special creată pentru înscriere.

Centrele de admitere deschise de UVT sunt în Timișoara și în județele Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Satu Mare și Vâlcea, în perioadele: 11 – 13 iulie 2023; 17 – 19 iulie 2023 și 24 – 26 iulie 2023, între orele 9,00 – 16,00.

„UVT deschide perioada admiterii de vară prin portalul dedicat admiterii 2023: admitereonline.uvt.ro. În plus, pentru candidații din alte județe ale regiunilor învecinate, dar și la sediile UVT din Timișoara, vom avea deschise centrele de admitere, unde se vor prelua, pentru scanare și certificare, documentele originale necesare procesului de admitere”, a transmis, luni, rectorul UVT, Marilen Pirtea.

În Alba Iulia, un centru de admitere va fi deschis la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, din bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 11.

Punctele de înscriere și de preluare a documentelor de la sediul Universității de Vest din Timișoara vor fi deschise în perioada 3-28 iulie 2023.

UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, și servicii permanente de consiliere individuală în carieră.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.