Lucrările la noua bază sportivă din municipiul Aiud se apropie de finalizare, anunță Primăria locală.
Lună: iunie 2023
Investiții de 50 de milioane de euro în construcția unui nou parc fotovoltaic în Teiuș
Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, va începe anul acesta, în luna octombrie, lucrările pentru construcția unui nou parc fotovoltaic, cu o capacitate de 70 MW, aflat în apropierea orașului Teiuș.
Accident rutier la Glogoveț. Unul dintre șoferi a murit
Un accident rutier produs miercuri dimineața în localitatea Glogoveț, pe drumul național DN14B, s-a soldat cu un deces. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
FITS. Au mai rămas doar câteva zile pentru înscrieri la Bursa de spectacole de la Sibiu
Bursa de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat FITS, cu o tradiție de peste un sfert de secol, este cadrul cel mai potrivit de întâlnire a cererii și ofertei în domeniul artei spectacolelor, dar și pentru aflarea celor mai recente tendințe în domeniu.
Raluca Lucia Cîmpean lansează volumul „Cel mai aproapele meu” la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Consiliul Județean Alba vă invită joi, 8 iunie 2023, începând cu ora 17.00, la sediul instituție de cultură, unde va avea loc evenimentul de lansare a volumului de poezie semnat de autoarea Raluca Lucia Cîmpean, „Cel mai aproapele meu”.
Aiud. Restricții de circulație pe strada Transilvaniei
Marți seara, începând cu ora 19,00, circulația rutieră pe strada Transilvaniei, în zona intersecției cu strada Bethlen Gabor va fi închisă, ca urmare a lucrărilor la magistrala de apă, anunță Primăria municipiului Aiud.
Proiecții de film istoric și documentar, la Blaj
Proiecții de film istoric și documentar vor avea loc la Blaj, în perioada 7 – 9 iunie, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la desființarea ilegală a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Minivancanță liniștită în Alba, fără „evenimente cu impact asupra siguranței publice”
Pe perioada minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie și de Sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe și greco-catolice, în județul Alba nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Femeie înșelată după ce a comandat obiecte de îmbrăcăminte, dar a primit haine uzate și bidoane goale
Un tânăr din Giurgiu este cercetat pentru înșelăciune, după ce, în loc de obiecte de îmbrăcăminte comandate, pe internet, de către o femeie din Alba, i-a trimis acesteia bidoane goale cu vopsea și haine uzate, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Report de peste 8,84 milioane de euro la tragerea Loto 6/49 de duminică
Un report în valoare de aproximativ 43,95 milioane de lei (peste 8,84 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,37 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro), pentru extragerea de duminică, informează Loteria Română.








