Administrație

Policlinica revine la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, prezent pe șantierului policlinicii (foto: Consiliul Județean Alba)

Policlinica revine în curând la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, anunță președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, pe contul său de socializare.

„Lucrările de extindere, modernizare și dotare, în vederea readucerii policlinicii de pe strada Mușețelului, la parterul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se află în plină desfășurare și vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an”, a precizat reprezentantul autorității judțeene.

Potrivit acestuia, investiția, realizată cu fonduri europene și sprijin financiar din partea Consiliul Județean Alba, este foarte importantă pentru creșterea calității actului medical, pentru crearea unui nivel ridicat de confort atât pentru pacienți, cât și pentru medici, precum și pentru obținerea unui mediu integrat și coordonat, prin concentrarea serviciilor medicale într-un singur loc, care să conducă la o îngrijire mai bună a pacienților.

„Astăzi am fost pe șantier, lucrările fiind realizate în proporție de 40%. Au fost finalizate spațiile de lucru interioare, grupurile sanitare, iar în prezent se lucrează la partea de instalații (sanitare, termice și electrice). Noul ambulatoriu va beneficia de spații generoase și de un flux astfel proiectat încât să asigure eficiența și calitatea actului medical”, a explicat șeful Consiliului Județean.

Pe lângă extindere, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație. Proiectul presupune, pe lângă lucrări de construcție și amenajare, inclusiv achiziția a 539 de echipamente medicale noi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.