
Mii de oameni din toată țara au fost prezenți, sâmbătă și duminică, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare și mai veche sărbătoare populară din România, atestată documentar la 1816, organizată la aproape 1.500 de metri altitudine, la limita a trei județe, Alba, Arad și Hunedoara.
Profitând de vremea frumoasă, aspect foarte important pe Găina, mulți dintre participanți au urcat încă de sâmbătă pe munte, înnoptând în corturi, în mașini sau în autorulote.
Oamenii au putut să-și achiziționeze diverse produse artizanale de la Târgul meșterilor tradiționali, intitulat „Alba Tradițional”, la care au fost prezenți peste 40 de meșteri tradiționali din diferite zone ale României. Au putut viziona filme documentare etnografice, ca „Purtata – Jocul fetelor și al nevestelor de pe Târnave”, „Altarul Soarelui”, „Cara Moților”, „Drama lui Avram Iancu”, „Cămeșa cu ciupag și Aurelia Matei”. Pe scena amenajată aproape de vârful muntelui au urcat sâmbătă Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal, soliștii Roxana Reche, Dorina Narița, Floricica Moga și Nicolae Plută, iar seara Spitalul de Urgență cu Dan Helciug și Randi. Prima zi a târgului s-a încheiat cu un foc de artificii, oferit de Primăria Comunei Avram Iancu.
Manifestarea a continuat duminică cu o slujbă religioasă și depuneri de coroane de flori la crucea lui Avram Iancu de pe Muntele Găina, la 1.467 de metri, sfințită la 1 septembrie 1924, în prezența regelui Ferdinand, la centenarul nașterii „Crăișorului Munților”. În 2001, a fost ridicată alături o nouă troiță, ca semn al prețuirii pentru „eroii Munților Apuseni, știuți și neștiuți”.
Târgul „Alba Tradițional” a oferit și duminică oportunitatea achiziționării de produse confecționate de meșteri populari. De asemenea, pe scenă au urcat tulnicăresele din Avram Iancu, nelipsite de la Târgul de Fete, în deschiderea spectacolului folcloric extraordinar „Muntele Găina unește tradițiile românești”, cu artiști ca Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Ionuț Fulea și Mirela Mănescu-Felea. Programul a fost întregit de Grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia și ansambluri din județele Arad, Bihor și Alba.
O marcă înregistrată, din 2006, a Județului Alba, organizat de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Primăria Comunei Avram Iancu, Târgul de Fete de pe Muntele Găina are ca slogan chemarea „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei”.
Târgul de Fete se organizează din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Au fost câteva ediții care nu s-au ținut în ultimii ani, fie din cauza vremii nefavorabile, fie din cauza pandemiei de coronavirus.
Atestat documentar în 1816, târgul are cu certitudine o vechime mult mai mare, fiind cea mai cunoscută manifestare populară a românilor transilvăneni.
Târgul a apărut datorită necesității de comunicare între locuitorii de pe văile Arieșului și Crișurilor, care trăiau în așezări izolate și risipite. Alături de relațiile economice, târgul a antrenat, în timp, și relații matrimoniale, mulți dintre moți cunoscându-și aici perechea. Astăzi, Târgul de Fete este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru turiștii veniți din toată țara.
Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine și numele, spune că aici locuia o crăiasă ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiții care veneau să-și mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.
La Târg a fost prezent, în 1852, și împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la Târgul de Fete de pe Găina a fost prezent și prim-ministrul Ionel I.C. Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand. Fostul președinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la Târg în mai multe rânduri.








