
O șură a fost lovită de fulger, arzând în întregime, iar mai mulți copaci au fost doborâți marți de vânt pe drumuri din Alba, pe perioada în care județul s-a aflat sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, a anunțat Instituția Prefectului.
Astfel, o șură a ars în întregime după ce a fost lovită de un fulger, în localitatea Arieșeni, iar un copac a fost doborât de vânt pe o altă anexă gospodărească, în localitatea Biharia, comuna Gârda.
Alți copaci au căzut pe carosabil pe DN-1R, blocat temporar între Albac și Horea, pe DN 75 Câmpeni, în zona barajului Mihoiești, la Lunca Arieșului și la Scărișoara, respectiv pe DJ 742 A, la Trâmpoiele – Zlatna.
În municipiul Alba Iulia, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unui element desprins de pe acoperișul unui bloc.
Nu s-au înregistrat victime.
Județul Alba s-a aflat marți sub cod portocaliu între orele 17.20 și 18.30.








