
Deficitul bugetar a crescut ușor după primele șase luni ale acestui an, la 2,34% din PIB, respectiv 37,21 miliarde de lei, de la 2,32% din PIB la finele lunii mai, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
„Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,34% din PIB, față de deficitul de 23,51 miliarde de lei lei, respectiv 1,67% din PIB aferent primelor șase luni ale anului 2022”, precizează Ministerul Finanțelor.
Veniturile totale la bugetul consolidat au însumat 242,74 miliarde de lei lei în prima jumătate a anului, în creștere cu 12% (an/an), iar cheltuielile au totalizat 279,96 miliarde de lei, în creștere în termeni nominali cu 16,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Pe partea de venituri, creșterea a fost susținută de avansul încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuțiile de asigurări, impozitul pe profit, fondurile europene și TVA, a explicat ministerul de resort.
„Dinamici pozitive, însă mai temperate, se observă în cazul TVA – pe fondul decelerării bazei macroeconomice relevante (explicată printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut), respectiv în cazul veniturilor nefiscale – influențate și de diminuarea încasărilor din redevențe, pe fondul descreșterii prețurilor energiei”, subliniază sursa citată.
Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 20,70 miliarde de lei, consemnând o creștere de 22,3% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (89%) și impozitul pe veniturile din pensii (40,3%), încasările aferente declarației unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,2%, sub evoluția fondului de salarii din economie (14,9%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariații care încasează salariul minim brut.
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 76,75 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluția fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei și al restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajații care încasează salariul minim brut pe țară.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 12,74 miliarde de lei, consemnând o creștere de 18,4% (an/an), susținută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (23,5%).
Încasările nete din TVA au înregistrat 48,69 miliarde de lei, în creștere cu 7% (an/an). Evoluția mai temperată a acestei categorii de venituri este explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, și pe fondul unui efect de bază ridicat din anul anterior, cât și de majorarea restituirilor de TVA cu 15,6%, față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (14,4 miliarde de lei în ianuarie-iunie 2023, comparativ cu 12,5 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut).
Veniturile din accize au însumat 17,72 miliarde de lei, consemnând o creștere de 6,4% (an/an), explicată de avansul accizelor pentru produsele din tutun (16,9%). În același timp, evoluția negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice cumulate în primul semestru continuă să se amelioreze (-2,7%), în condițiile revenirii în teritoriul pozitiv a dinamicii a acestora în lunile aprilie-iunie (an/an), pe fondul redresării comerțului cu carburanți. Evoluția lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 22,30 miliarde de lei, consemnând un avans de 4,9% (an/an). Evoluția pozitivă a acestora a fost influențată de sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și veniturile din dividende. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare atât a încasărilor din redevențe, pe fondul descreșterii prețurilor energiei, cât și a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 21,69 miliarde lei, în creștere cu 45,7% (an/an).
Cheltuieli în creștere, până la 17,6% din PIB
Cheltuielile bugetare, exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, au înregistrat o creștere cu 0,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 17% din PIB la 17,6% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 63,08 miliarde de lei, în creștere cu 8,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 36,09 miliarde de lei, în creștere cu 12,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 15,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 15,4% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 15,95 miliarde de lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent plățile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 2,83 miliarde de lei ca urmare a prefinanțării în primele 6 luni a necesarului brut de finanțare pentru anul 2023. Astfel, după primele 6 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiționale interne și externe pentru titlurile de stat, este asigurat deja 64,5% din necesarul brut de finanțare pentru anul 2023, precizează Ministerul Finanțelor.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 97,77 miliarde de lei, în creștere cu 11,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum și de acordarea celei de-a 13-a îndemnizații pentru persoanele cu dizabilități sub forma unei îndemnizații compensatorii.
Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe primele șase luni ale anului 2023, au fost în sumă de 2,23 miliarde de lei, precum și de majorarea alocațiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.
Cheltuielile cu subvențiile au totalizat 8,95 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezentând subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (2,51 miliarde de lei), care reprezintă 28,05% din total subvenții.
Alte cheltuieli au fost de 4,85 miliarde de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile.
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 24,99 miliarde de lei, cu 55,4% mai mari comparativ aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 32,8 miliarde de lei, în creștere cu 56,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 21,01 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 58,9% din totalul cheltuielilor pentru investiții.
Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 4,4% din PIB.








