
Prezența unui urs a fost semnalată miercuri, pentru a doua oară în această săptămână, într-o localitate aparținătoare municipiului Sebeș, Petrești, fiind transmis mesaj Ro-Alert.
„Ca urmare a semnalării prezenței a unui urs în localitatea Petrești, s-a transmis mesaj prin intermediul Ro-Alert locuitorilor din zonă”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Tot în Petrești a fost observat un urs, posibil același, și în noaptea de luni spre marți. Şi atunci, ISU a transmis localnicilor mesaj Ro-Alert cu privire la prezența acestuia.
Localitatea Petrești este situată pe DN 67C – Transalpina.
În ultimele două săptămâni, a fost observată prezența unor urși în mai multe localități amplasate între Sebeș și Oașa, pe Transalpina.








