Mozaic

Concurenți din 12 județe la „Inimi fierbinți, în Ţara de Piatră”

Concurenți din 12 județe participă duminică, la Abrud, la Festivalul-concurs de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești „Inimi fierbinți, în Țara de Piatră”, ajuns la cea de a 39-a ediție, organizat de Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Primăria orașului Abrud.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres, în acest an, în concursul de interpretare sunt înscriși 18 concurenți din 12 județe.

Programul va cuprinde, pe lângă concursul de interpretare, recitaluri susținute de tineri interpreți de folclor, cu rezultate excepționale obținute la concursuri și festivaluri de profil de pe plan local și național (Maria Uțiu, Daria Costea, Alina Cucui, Cristina Todor și Sebastian Șerban), precum și de soliștii Ansamblului Folcloric al Județului Alba (Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută).

Invitații speciali ai acestei ediții sunt Alexandru Pugna și Cristian Pomohaci.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijată de Alexandru Pal.

Juriul festivalului este format din personalități care, de-a lungul timpului, au contribuit și contribuie la promovarea, valorificarea și conservarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial – Elise Stan, etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice, Roxana Gibescu, doctor în muzică, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, etnomuzicolog, reprezentant al Casei de Discuri Electrecord, și Alexandru Pugna, interpret de folclor și manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Festivalul-concurs de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești „Inimi fierbinți, în Ţara de Piatră” este organizat de CJ Aba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Primăria orașului Abrud.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.