
Creațiile a 28 de iconari și pictori bisericești sunt expuse, începând de marți, timp de o lună în cadrul Salonului de Artă Creștină la Museikon Alba Iulia.
Potrivit organizatorilor, expoziția reunește creațiile a 28 de iconari și pictori bisericești, artiști aparținând unor generații diferite. Sunt prezenți pictori consacrați, aflați la apogeul activității lor creatoare, dar și absolvenți și studenți ai secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Pe lângă faptul că proiectul își dorește să-i aducă laolaltă pe iconarii și pictorii bisericești contemporani din întreaga țară, se urmărește, totodată, și să convingă publicul de importanța și actualitatea artei sacre, precum și a artei laice cu tematică religioasă.
Salonul de Artă Creștină este o manifestare artistică ce a căpătat amploare în ultimii doi ani, potrivit organizatorilor, prin sporirea numărului de invitați și prin itinerarea în mai multe orașe ale țării a unor expoziții de artă sacră și religioasă contemporană organizate de pictorul Cătălin Băluț, lector. univ. dr. la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și președinte al Asociației culturale BASM din Arad.
În ultimii doi ani, Salonul de Artă Creștină a fost deschis la Arad, respectiv Râmnicu Vâlcea. După prezentarea sa la Museikon Alba Iulia, își va continua itinerariul în alte orașe.
La Alba Iulia, evenimentul este organizat de Asociația culturală Basm, în colaborare cu Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” – Facultatea de Teologie Ortodoxă și Uniunea Artiștilor Plastici din România.








